Stilul rustic este un stil de amenajare interior care se concentrează pe elemente naturale, precum lemnul, piatra, totul în culori pământii. Dacă vrei să-ți decorezi astfel livingul și te întrebi ce piese de mobilier să alegi, ce nuanțe ar trebui să aibă accesoriile încăperii și ce tip de podea este cel mai potrivit în acest caz, îți venim în ajutor.
Livingul rustic va avea la bază o combinație între confort și natură. Pentru că este o cameră în care petreci destul de mult timp alături de familie sau de prietenii care vin în vizită, ai nevoie de un mediu primitor și de o atmosferă cât mai caldă. Ambele sunt specifice stilului rustic.
Iată trei principii de baza pentru a amenaja un living rustic pe placul tău:
Folosește materiale naturale pentru design-ul interior
Termenul de rustic te duce inevitabil cu gândul la natură, ceea ce înseamnă în mare parte lemn și piatră. Materialele naturale ar trebui să se regăsească preponderent în amenajarea livingului tău, fie că vorbim de pardoseală, de piese de mobilier sau de accesorii.
Pentru un aer rustic, începe prin a alege un parchet din lemn masiv, într-o culoare maro închis. Apoi, dacă structura livingului îți permite, folosește ca elemente de decor câteva grinzi din lemn. O altă variantă este să construiești un perete din cărămidă, ce va oferi încăperii exact aerul pe care ți-l dorești. Poate fi peretele din spatele canapelei sau, în cazul unui living open space cu bucătăria, peretele ce face trecerea dintre cele două spații.
Lemnul și piatra sunt materiale ce definesc cel mai bine ideea de pământ, natură și nu pot lipsi așadar din amenajarea unui living în stil rustic.
Optează pentru mobilă din lemn în culori pământii
Și cromatica va purta un rol esențial în designul livingului. Nuanțele pământii de maro, bej, crem și roșu ruginiu oferă o atmosferă caldă și trebuie să se regăsească în obiectele de mobilier din cameră. Poți folosi aceste culori pentru mobilă, dar și pentru perdele, draperii și alte accesorii.
În ceea ce privește piesele de mobilier de living care să reflecte stilul rustic, acestea trebuie să îmbine utilul cu plăcutul. Vei avea nevoie de o canapea, de o bibliotecă, de o masă de cafea și, desigur, de orice alt articol pe care-l consideri necesar în livingul tău.
În cazul mobilei de perete, îți recomandăm să mergi pe varianta cromatică pământie. Poți alege o bibliotecă verticala, maro, 50x25x141.5 cm, ideală pentru amenajarea unui living rustic, pentru că va crea exact atmosfera caldă și primitoare pe care ți-l dorești și în același timp va aduce și o notă de eleganță casei tale.
De asemenea, poți lua în calcul și biblioteca zig-zag, maro, 70x24x190.5 cm, cu un finisaj antic ce se potrivește perfect stilului pe care ți-l dorești. Rafturile sale deschise sunt ideale pentru a așezat pe ele diverse alte obiecte decorative în stil rustic.
Adaugă decorațiuni în stilul rustic
Ca să completezi amenajarea livingului tău rustic vei avea nevoie și de câteva accesorii, precum draperii, perdele, diverse suporturi. Acordă atenție tuturor detaliile, căci în acest stil amănuntele sunt extrem de importante. De exemplu, rame de tablouri din lemn, draperii prinse cu accesorii din lemn sau poate chiar un corn prins pe perete, specific stilului rustic. Folosește țesături naturale, precum mătase pentru perdele sau bumbac pentru draperiile groase și lână pentru un covor așezat în mijlocul livingului. Pernele și cuverturile pe canapea pot fi, de asemenea, accesorii menite să completeze imaginea de rustic în livingul tău și care îți vor oferi și un plus de confort. Rămâi în zona cromatică de maro, bej sau crem.
Secretul unui living rustic reușit? Asigură-te că toate elementele din încăpere sunt în armonie, au un aspect natural și o cromatică ce duce cu gândul la natură.