Cum previi pierderea animalelor din gospodărie: 5 tehnici utile

de Casa&Gradina

De cele mai multe ori, instinctul le îndrumă pe animalele domestice să se întoarcă singure în locul pe care îl consideră „acasă”, respectiv gospodăria în care își au adăpostul. În zonele rurale, este un lucru obișnuit ca vitele lăsate la păscut pe izlaz să vina singure acasă la lăsarea serii sau ca rațele și gâștele să „defileze” spre coteț frumos aliniate în cârduri, după o zi de bălăceală pe baltă.

Același obicei îl au și celelalte animale crescute pe lângă casă, însă nu de puține ori se întâmplă ca acestea să se piardă. Pentru orice gospodar, astfel de situații nu sunt deloc plăcute, așa că ne-am gândit să îți prezentăm câteva metode pentru a le preveni.

Instalează un gard electric

Gardul electric este o soluție eficientă prin care se pot ține animalele într-un anumit perimetru fără a fi nevoie să le supraveghezi permanent și fără a-ți face griji că s-ar putea îndepărta, expunându-se mai multor pericole.

Tot ce trebuie să faci este să împrejmuiești curtea sau spațiul de pășunat cu un astfel de gard, iar animalele care vor încerca să treacă de el vor simți un șoc electric la contactul cu firele. Acesta nu le va răni și nici nu le va provoca suferință, ci doar o senzație neplăcută de moment care le va determina ca pe viitor să nu se mai apropie de gard.

Prețul unui gard electric este accesibil și foarte convenabil în raport cu beneficiile pe care un astfel de echipament le poate aduce în gospodărie sau în fermă așa că investiția merită toți banii.

Asigură toate condițiile de confort în adăposturi

Spuneam că animalele percep adăpostul din gospodărie ca fiind „acasă”, însă atunci când condițiile de aici nu le mai satisfac, pot simți nevoia să se mute undeva unde să aibă parte de confortul necesar.

Așadar, dacă vrei să îți păstrezi animale pe lângă casă, trebuie să le faci mereu curat în adăposturi și să ai grijă ca acestea să fie bine ventilate, să fie încălzite pe timpul iernii și să aibă ferestrele curate pentru a permite pătrunderea luminii. 

Ține prădătorii la distanță

Amenințarea prădătorilor reprezintă un motiv de stres pentru animalele domestice, iar dacă acestea nu simt că nu au siguranță în gospodăria ta, vor încerca să și-o găsească în altă parte. Nu este suficient ca animalele să fie bine închise în adăpost pentru că zgomotul și mirosul prădătorilor care dau iama pe afară le induce aceeași panică și teamă ca în situația în care s-ar afla față în față.

Prin urmare, prădătorii trebuie ținuți cât mai departe de adăposturi, iar în acest sens te poate ajuta tot gardul electric. De asemenea, montarea de plase de protecție sau folosirea unor dispozitive cu ultrasunete sunt alte metode la care poți apela pentru a ține prădătorii la distanță și a scuti animalele de stres.

Oferă animalelor suficientă hrană și apă

Hrănirea și adăparea animalelor trebuie să fie una din grijile zilnice lea oricărui gospodar sau fermier. Oferindu-le acestora apă și hrană suficientă se asigură o condiție esențială de bunăstare a animalelor și totodată se reduce riscul pierderii acestora.

E lesne de înțeles că animalele înfometate sau însetate vor încerca să își satisfacă aceste nevoi vitale, iar pentru aceasta nu vor ezita să părăsească gospodăria și să se îndepărteze de aceasta.

Fii blând cu animalele

Atașamentul animalelor față de stăpâni și gospodăria în care au fost crescute poate dispărea dacă acestea sunt supuse la munci grele sau sunt lovite ori bruscate în mod frecvent. Când stăpânii adoptă un astfel de comportament, animalele devin temătoare, stresate, necooperante, nu mai au poftă de mâncare, iar starea lor se deteriorează vizibil.

Este firesc să încerce să scape de astfel de condiții și nu este de mirare dacă vor profita de prima ocazie pentru a ieși pe poartă și a nu mai reveni – cel puțin nu de bunăvoie.

După cum vezi, nu este deloc dificil să îți ții animalele pe lângă casă, însă e nevoie de puțină voință pentru a pune în aplicare toate aceste metode care s-au dovedit eficiente.

Articole asemanatoare