Ce este hidroizolaţia terasei circulabile şi de ce este importantă?

de Casa&Gradina

Lucrările de hidroizolaţii terase sunt foarte importante atâta timp cât proiectul include această facilitate de folosire  clădirii. De aceea, aplicabilitatea acestor lucrări este necesară şi se remarcă în mod deosebit necesitatea protejării suportului astfel încât să nu existe un pericol de deteriorare datorat presiunii care se aplică peste stratul hidroizolator. În acelaşi timp, se ţine cont că efectul urmărit, cel de impermeabilizare, să nu sufere vreo deturnare de la importanţa pe care o are, ce include:

·  extinderea duratei de folosire a clădirii prin protejarea părţii superioare;

·  exploatarea fiecărui metru pătrat de spaţiu sub terasa fără restricţii;

·  eliminarea costurilor legate de reparaţiile efectuate la finisajele interioare sau exterioare sau a structurii de rezistenţă afectate de infiltraţii;

·  menţinerea spaţiului de şedere, de activitate şi de locuire a cărui aer ambiental este curat şi fără mirosuri neplăcute;

·  prelungirea termenului pentru reparaţii capitale şi micşorarea costurilor graţie conservării eficiente cu hidroizolaţii terase.

Avantajele teraselor circulabile hidroizolate

Cele mai importante avantaje ale lucrărilor de izolaţie spumă poliuretanică în cazul teraselor circulabile recomandate de către specialiştii în domeniu şi solicitate de către clienţi sunt:

·  imposibilitatea infiltrării apei prin suport sau prin îmbinările suportului cu parapeţii terasei;

·  imposibilitatea apariţiei degradării pieselor clădirii prin expunerea prelungită la contactul cu umezeala sau cu apă;

·  aplicabilitatea în cazul spaţiilor rezidenţiale şi comerciale deopotrivă;

·  stabilitate şi performanţă în exploatarea clădirii pe termen îndelungat;

·  menţinerea aspectului estetic plăcut la nivelul terasei şi faţadei care sunt protejate de pătrunderea apei la nivelul parapeţilor de protecţie;

·  imposibilitatea afectării construcţiei datorită surplusului de apă care va fi dirijat prin sistemul de scurgere cu care este dotată terasă.

În funcţie de nivelul de trafic estimat se va alege o dată cu materialul pentru hidroizolarea terasei circulabile şi varianta de finisare, fiind disponibile atât dale de beton, cât şi plăci ceramice pentru exterior. Lucrările complexe de acest tip trebuie supervizate de un inginer structurist care verifica dacă greutatea suplimentară afectează sau nu structura de rezistenţă.

Etapele impermeabilizării teraselor şi materialele folosite

Pentru că lucrările de impermeabilizare a teraselor să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, demararea acestora trebuie să fie precedată de verificarea stratului suport şi dimensiunea terasei, cu scopul de a calcula necesarul de materiale şi lucrările premergătoare aplicării stratului pentru impermeabilizarea terasei circulabile. Aşadar, este necesar să se urmeze următoarele etape:

·  pregătirea suprafeţei de lucru, curăţarea acesteia şi asigurarea unei scurgeri corespunzătoare;

·  aplicarea amorsei care va asigura lipirea eficientă a membranelor bituminoase;

·  montarea sau înlocuirea sistemului de scurgere;

·  montarea straturilor impermeabile;

·  crearea unui strat de uzură;

·  fixarea stratului de finisaj care să reziste traficului de pe terasă.

În ceea ce priveşte materialele folosite pentru o hidroizolare eficienta, acestea includ:

·  membrana bituminoasă solidă;

·  membrana din PVC;

·  membrană lichidă din spumă poliuretanică sau vopsea poliuretanica;

·  mortar impermeabilizant;

·  beton impermeabil.

Cea mai bună variantă recomandată de specialiştii în hidroizolaţii este cea a spumei poliuretanice, oferind un raport calitate-pret convenabil pentru beneficiar. Costurile totale ale acestei operaţiuni depind de dimensiunea totală de terasă pe care se va monta hidroizolaţia, elementele legate de numărul de guri de scurgere şi alte aspecte funcţionale, preucm şi de materialele puse în operă în funcţie de nivelul traficului.

Articole asemanatoare