Principalele motive pentru a investi într-un proiect de casă cu mansardă

de Casa&Gradina

Cele mai eficiente proiecte de case sunt cele cu mansardă, fiind preferate de către persoanele care doresc o casă cu etaj dar nu o vilă, un proiect eficient şi confortabil pentru toţi membrii familiei. Mansarda, până nu demult folosită ca şi spaţiu de depozitare, este acum o variantă extrem de confortabilă şi de utilă pentru o locuință. Mansarda poate deveni o cameră de oaspeţi ideală, un birou, un dormitor intim pentru adolescenţi sau o cameră de joacă pentru copii.

Avantajele proprietarilor de case care aleg să şi locuiască în mansardă, nu numai să o folosească ca şi spaţiu de depozitare

Mansarda este asociată de regulă cu un spaţiu foarte mare de care proprietarii dispun la ultimul etaj al clădirii. Aceste tipuri de proiecte de case, cu mansardă, nu reprezintă doar un “trend”, ci oferă un avantaj uriaş utilizatorilor din punct de vedere al luminii naturale pe care o oferă şi al spaţiului suplimentar, fără a fi nevoie să se investească într-o casacu etaj. Astfel, poate fi organizat spaţiul mult mai versatil, astfel încât să fie pus în valoare spaţiul disponibil. Dacă mansarda este prevăzută şi cu o terasă spaţioasă, acest spaţiu poate fi amenajat ca şi un spaţiu recreativ sau că o oază de evadare din mediul urban.

Un alt avantaj al unei locuinţe cu mansardă este reprezentat de priveliştea care se deschide de a fereastra sau de pe terasă, indiferent dacă locuinţa este situată într-o zonă urbană sau rurală, aglomerată sau aerisita. Proprietarii care aleg mansarda ca şi zona de locuit apreciază intimitatea şi liniştea pe care spaţiul de la etaj le-o oferă. Fiind situată la cel mai înalt nivel al casei, nu este atât de circulată, fapt ce generează o atmosferă calmă.

Mansarda oferă libertate, intimitate, linişte, este un spaţiu care, dacă este izolat bine, este răcoros vara şi călduros iarnă, transformându-se într-o zonă de locuit foarte confortabilă.

Ce înseamnă proiect de casă cu etaj sau cu mansardă?

Proiectele de casă cu etaj sunt adesea confundate cu cele cu mansardă, de aceea proprietarii se feresc să ia o decizie înainte de a şti ce presupune fiecare proiect în parte. Nivelul ce are deasupra un acoperiş drept de tip terasa se numeşte etaj, fiind o caracteristică importantă a caselor cu un etaj. Înălţimea camerelor de la etajul superior este de minim 2.5 metri, lucru mai puțin întâlnit în cazul unei mansarde.

Mansarda, pe de altă parte, este un spaţiu destinat locuirii, fiind situat sub acoperiş de tip şarpantă sau sub acoperiş în pantă care poate porni de la nivelul podelei sau poate fi rezemat de pereţii ridicaţi până la un anumit nivel. Pentru amenajarea unei mansarde, este important ca structura acoperişului să fie suficient de înaltă şi rezemată pe pereţii de rezistenţă ai clădirii sau pe stâlpi amplasaţi în pereţi de compartimentare.

Articole asemanatoare