Bine v-am găsit, dragi cititori, la o incursiune specială în lumea agricultorilor harnici și neobosiți. Știm cu toții că primăvara nu este doar anotimpul când pomii înfloresc, albinele încep să zumzăie după polenul florilor, iar oamenii de zăpadă încep să devină, sub razele soarelui, mici, tot mai mici. Primăvara este și anotimpul în care agricultorii își scot utilajele din atelierele de reparații sau din hambare, pentru a le da primele sarcini ale anului agricol. Primăvara este anotimpul arăturilor pentru culturile târzii, este anotimpul în care grâul din toamnă este de culoarea smaraldului. Și câte și mai câte. Sunt lucruri pe care le cunoaștem dar, mai ales sunt lucruri pe care nu le cunoaștem. Ce-ar fi să le aflăm împreună? Astăzi, vă invit să ne alăturăm într-o călătorie fascinantă la ferma agricolă „Holda Bogată”, unde vom descoperi care sunt secretele unei primăveri reușite în agricultură. Mă numesc Ștefan și îl am alături de mine pe domnul Pavel, proprietarul acestei minunate ferme.
De ce sunt importante lucrările agricole de primăvară?
Domnule Pavel, vă mulțumesc pentru că ne-ați primit și ați acceptat să ne dezvăluiți câteva din ingredientele producțiilor mari pe care ferma dumneavoastră le scoate an de an.
„Bună ziua, și bine ați venit aici, la noi la fermă. Sunt multe de spus, dragă domnule Ștefan, și trebuie să știți de la început că nimic nu se face fără muncă. De aici pornim. Acum este primăvară, ne-a dat Dumnezeu o vreme frumoasă și ne-a ferit de înghețurile târzii. Pentru noi, fermierii, primăvara înseamnă o perioadă plină de activități specifice. Este ca atunci când te trezești dimineața. Așa, ca om, ca dumneata. Dacă te speli pe dinți, dacă te îmbraci cum îți cere activitatea, dacă mănânci bine, dacă îți faci planul cu ce ai de făcut, atunci nu ai cum să ratezi ziua. Dimineața la om este primăvara pentru agricultură. Trebuie să ai utilajele gata reparate, întreținute, unse bine, alimentate, gata să se apuce de lucru. Trebuie să ai magazia deja plină cu îngrășăminte, căci imediat urmează să le aplici pe culturi. Să ai cea mai bună sămânță pentru însămânțări. Și să ai chef de viață, domnul meu. „
Care sunt principalele lucrări agricole de primăvară? Cum se îmbunătățesc ele?
Adevărat ce spuneți, domnule Pavel, sunteți un agricultor autentic, nici nu mai este nevoie să o spunem. Aș dori, dacă se poate, să mergem mai departe în discuția noastră. Ce aș vrea să vă mai întreb, vă rog. Cred că este important de știut pentru începătorii în ale agriculturii. Bănuiesc că sunt anumite lucrări agricole specifice primăverii. Care sunt acestea?
“Dragă domnule, iarna aceasta ne-a surprins și pe noi. Nu prea am avut parte de zăpadă, ba din contră! A fost destul de cald până acum și nici nu știm la ce să ne așteptăm pentru lunile următoare de primăvară. Oricum, gândul nostru este tot la ogorul nostru. Uite, încă din februarie am început să mă gândesc la graparea pământului și pregătirea solului pentru semănăturile din primăvară. Ehehei, sunt multe lucruri pe care trebuie să le planific pentru ca lucrările agricole de primăvară să dea roade. Pentru ca să culeg ce am semănat, în această perioadă am grijă de solul pe care urmează să-l lucrez. Controlez permanent și îngrijesc semănăturile de toamnă dar și execut arături pentru însămânțările de primăvară. De asemenea, pregătesc răsadnițele ca să semăn în ele legumele timpurii. Ce agricultor aș fi fără niște trufandale. Cele mai bune.
Și să-ți mai spun ceva, dragă domnule Ștefan, nu știu alții cum fac dar eu sunt foarte atent la arătură. Este foarte important să pregătesc terenul cu grijă. Fac un număr foarte mic de treceri, ca să nu tasez solul, nu răscolesc pământul, căci astfel apa se va pierde prin evaporare. Mobilizez solul doar până la adâncimea la care încorporez sămânța. Șmecherie, nu știu toți.
În toată această perioadă, am grijă ca echipamentele cu care execut lucrările agricole de primăvară să fie îngrijite și pregătite. Că le-am reparat cu cele mai bune piese utilaje agricole. A, să nu uit, primăvara poți să te ocupi de fertilizarea solului la pregătirea lui, sau odată cu semănatul cu îngrășăminte minerale.“
Puteți spune că e gata, nu?
“ Ha ha, veniți de la oraș, se vede. Nu, dragă domnule. Mai sunt atâtea. După ce am terminat de așternut, mă pregătesc să însămânțez. Încep cu controlarea semințelor, a tuberculilor și a celorlalte produse agricole. Încep aprovizionarea cu semințe pentru campania de primăvară cât mai devreme, chiar din iarnă. Spre sfârșitul lui martie și începutul lui aprilie, mă ocup de erbicidarea și controlul fitosanitar al culturilor. Căci primăvara apar și alea bune, dar și alea rele: boli, dăunători, paraziți. “
Lăsați-mă să ghicesc – încă nu e gata, nu?
“Primăvara e lungă. Dar nu chiar atât. Așa că termin campania cu ultimul pas care mai trebuie făcut – semănăturile. Mai sunt de semănat: grâul, orzul de primăvară, ovăzul, lucerna (căci am și câteva văcuțe și niște oi). La porumb, luna mai este destinată întreținerii culturilor de porumb, floarea soarelui, sfeclă, cartofi, fasole, fie prin lucrări mecanice, fie manuale. Tot în această lună, înființez cultura a doua de porumb, după masa verde recoltată.
Spre sfârșitul primăverii, la grădina mea de legume, continui lucrările de plantare, întreținere și recoltare a cepei verzi, a usturoiului, a salatei, spanac și alte verdețuri.“
Totuși, asta fac toți agricultorii. De ce unii au producții mai bune și alții nu?
“Dragă domnule, este adevărat că munca e importantă, dar dacă nu respecți tehnologiile după carte și dacă nu îți înnoiești permanent parcul de echipamente, dacă nu cumperi cele mai bune piese utilaje agricole care există, nu faci mare lucru. Faci ca să nu spui că nu faci. Dacă te uiți la mine în curte, ai să vezi doar mărci mondiale de tractor, combină, pluguri, discuri, semănători, cultivatoare și tot ce mai trebuie. Cantitate și calitate în porții egale, acesta este secretul. “
Dragi cititori, m-am despărțit cu greu de domnul Pavel și nu înainte de a servi masa la dânsul în umbrar. Delicatese produse doar de ferma lui. Și un pahar de vin, din via lui de pe dealul după care s-a ascuns soarele cu mult înainte de a pleca și eu. Am părăsit ferma „Holda Bogată” aflând că îmbunătățirea ritmului lucrărilor agricole de primăvară este o combinație de planificare inteligentă, echipament adecvat și oameni bine pregătiți. Cu aceste resurse la dispoziție, fiecare fermier poate să-și maximizeze producția și să obțină o recoltă bogată și sănătoasă. Iar eu vă mulțumesc că ați fost cu mine în această călătorie. Sper că sfaturile domnului Pavel vă vor fi de folos. Succes tuturor!