Proteinele reprezintă elemente necesare din alimentaţia zilnică a copiilor şi adulţilor deopotrivă. Toată lumea ştie că proteinele pot fi luate din carne, una din cele mai bogate surse de astfel de elemente. Proteinele sunt importante pentru menţinerea unei stări de sănătate bune, oferind organismului combustibilul necesar pentru a funcţiona în mod corespunzător, dar şi având un rol esenţial în repararea şi construirea ţesuturilor, precum şi în fortificarea sistemului osos şi muscular.
Printre cele mai importante fructe bogate în proteine, importante mai ales pentru vegetarieni sunt fructele de aronia, dar şi fructele de pădure, bananele, citricele, cireşele şi avocado.
Ce sunt proteinele şi de ce sunt importante?
Proteinele sunt elemente importante din alimentaţie, alcătuite din aminoacizi, care reprezintă o parte foarte importantă din componenţa muşchilor, celulelor şi ţesuturilor. Este esenţial ca proteinele să nu lipsească din alimentaţie, mai ales din dietă atleţilor, a persoanelor care fac sport, dar şi din dietă vegetarienilor.
Aportul necesar de proteine zilnic minim este de 10%, iar sursele de proteine includ carnea de pui, de vită, de ton, de somon, brânză de vaci, iaurtul grecesc, ouăle, peștele, nucile, precum şi fasolea, cartofii copţi şi unele fruct. Pentru că proteinele stau la baza unui organism sănătos, acestea au un rol foarte important pentru că asigură un aport suplimentar de energie, contribuie la dezvoltarea masei musculare, oferă suport pentru întărirea sistemului osos şi susţine chiar şi arderile depozitelor de grăsime, contribuind la o recuperare eficienta după traumele fizice.
Care sunt cele mai importante fructe şi legume bogate în proteine ce nu trebuie să lipsească din meniul zilnic?
Conform studiilor efectuate de către specialişti în ceea ce priveşte sursele de proteine vegetale, se recomanda un aport suplimentar de proteine din următoarele fructe şi legume:
· rodie – unul din fructele minune, bogată în antioxidanţi şi proteine;
· guava – un fruct originar din Mexic, bogat în substanţe nutritive şi proteine;
· aronia melanocarpa – un fruct plin de vitamine, proteine şi nutrienţi esenţiali;
· avocado – un fruct bogat în minerale, vitamine şi proteine, cea mai sănătoasă alegere pentru micul dejun;
· kiwi – un citric savuros, delicios, răcoritor, sărac în calorii şi bogat în proteine;
· cireşe – un fruct care conţine o cantitate mare de proteine;
· banane – fructe consistente, bogate în potasiu, proteine şi vitamine, bananele sunt recomandate pentru consum zilnic;
· soia – o leguminoasă cunoscută pentru a fi un înlocuitor excelent al cărnii în alimentaţia persoanelor care au adoptat o dietă vegetariană. Soia conţine o cantitate mare de proteine;
· lintea – roşie sau verde, aceasta leguminoasă este bogată în fibre, în substanţe nutritive, în potasiu şi în fier;
· fasolea boabe neagră – o sursă importantă de proteine, acid folic, vitamina B6 şi fibronutrienti;
· cartofii – albi sau roşii, cartofii sunt bogaţi în fibre, vitamina B6 şi în proteine;
· mazăre – una din cele mai preţioase legume din punct de vedere al conţinutului în potasiu, proteine, vitamine şi fibre.