Te-ai hotărât să renunți la chirie și să îți achiziționezi propriul tău apartament? Felicitări! Nimic nu se compară cu sentimentul de a deține un imobil pe care îl poți personaliza după bunul plac și după propriile nevoi. Va fi locul tău în care o să te relaxezi după o zi obositoare, unde o să organizezi sesiuni de gătit alături de cei dragi ție și unde îți vei petrece cu drag timpul liber. Înainte de a te decide asupra unei variante, prospectează piața, mergi la cât mai multe vizionări și acordă atenție tuturor detaliilor.
Iată ce ar trebui să știi înainte să cumperi un apartament!
· Calitatea materialelor de construcții
Dacă optezi să cumperi un apartament construit într-un complex rezidențial nou, atunci îți va fi mai ușor să afli ce materiale de construcții s-au folosit. Roagă dezvoltatorul să îți pună la dispoziție avizele de materiale pentru a te asigura de calitatea acestora. Dacă, în schimb, ți-ai găsit viitoarea locuință într-un bloc vechi, încearcă să iei legătura cu vecinii care dețin un apartament acolo de mai mult timp și să afli de la ei mai multe amănunte. Este esențial să cunoști aceste detalii pentru a te feri de eventuale neplăceri cauzate de infiltrații de apă ce pot cauza mucegai. De asemenea, poți evita aceasta situație și dacă ești atent la fațada blocului, să nu existe crăpături pe aceasta, întrucât pe acolo pătrunde și umezeala în locuință.
· Instalația de încălzire
Atunci când vine vorba despre încălzirea apartamentului este indicat să consulți specialiști în domeniu pentru a evita pericolele ce pot surveni în lipsa unui aviz dat de un profesionist. Indiferent de sistemul de încălzire cu care este dotat imobilul, alege să apelezi la servicii de consultanță pentru centrale termice de la Fli, întrucât siguranța ta și a familiei tale este pe primul loc. Nu ezita să programezi vizita unui specialist care să verifice funcționalitatea centralei termice existente în apartament. De asemenea, chiar și după ce ai achiziționat o locuință, trebuie să acorzi importanță reviziilor periodice ale instalațiilor de încălzire.
· Amplasarea apartamentului și alte facilități
Înainte să vizionezi interiorul unei locuințe, acordă o atenție sporită și cartierului unde este amplasat. Orientează-te spre o zonă liniștită, cu spații verzi unde să te poți relaxa. De asemenea, dacă deții un autovehicul, ar fi bine să nu ai grija locului de parcare. Întreabă proprietarul dacă există spații speciale pentru aceasta sau dacă apartamentul vine la pachet și cu un loc unde să îți poți parca mașina. Un alt aspect la care să fii atent este curățenia. Asigură-te că urmează să te muți într-un bloc curat, iar acest lucru îl poți observa dacă ești atent la detalii pe casa scării. Dacă preferi să te muți într-un apartament mai răcoros, mai întunecat, atunci alege unul care să fie poziționat spre nord. Însă, dacă îți dorești multă lumină naturală și un apartament călduros, alege unul care este amplasat spre sud.
Acordă atenție aspectelor de mai sus pentru a fi sigur că o să te muți în casa visurilor tale!
Sursă foto: freepik.com