Până nu demult, tabla magnetică era considerată un element important şi absolut necesar în sălile de cursuri ale unităţilor de învăţământ. Acum, acest dispozitiv nu este caracteristic numai unităţilor de învăţământ, numai şcolilor, liceelor sau facultăţilor, ci şi clădirilor de birouri, sălilor de conferinţe şi, de ce nu, birourilor din locuinţele personale ale celor care lucrează sau învăţa de acasă.
Utilitatea unei table magnetice este mult mai mare decât s-ar fi aşteptat cei care au inventat pentru prima oară acest dispozitiv, dar şi cei care o folosesc în mod obişnuit. Tabla magnetică este un dispozitiv extrem de util în viaţa profesională a celor care îşi expun ideile în faţa celorlalţi, dar şi pentru cei care au un job în domeniul IT, educaţional sau marketing sau a celor care susţin prezentări de produse sau servicii în mod frecvent. Folosirea şi întreţinerea tablei magnetice este foarte simplă, iar achiziţionarea este o decizie foarte bună pentru orice companie.
Cum să faci cele mai frumoase prezentări cu ajutorul unei table magnetice?
Pentru a prezenta în mod concis, clar şi eficient ideile pe tabla magnetică şi cu ajutorul acesteia, este important de urmat şi de luat în considerare următoarele sfaturi:
· să îşi sintetizeze foarte uşor ideile, să fie concişi şi să folosească tabla magnetică în aşa fel încât să menţină atenţia participanţilor trează. Nu se va insista pe unele subiecte foarte mult, pentru a nu-şi pierde ideile;
· să facă o schemă a subiectelor ce trebuie abordate, concentrându-se pe subiect;
· să folosească accesoriile menite să atragă atenţia participanţilor la curs sau la întâlnire în mod pozitiv pe tabla magnetică;
· să facă fotografii ale tablei magnetice înainte să şteargă ideile expuse şi să îşi îndemne auditoriul să ia notiţe sau să facă poze pentru a memora cât mai bine prezentarea;
· să şteargă informaţiile expuse numai după ce sunt înţelese de către auditoriu pentru a face loc altor informaţii.
Factori decizionali în alegerea tablei magnetice
Cei mai importanţi factori decizionali în alegerea tablei magnetice potrivite sunt:
· dimensiunile tablei magnetice. Se va alege tabla magnetică de dimensiuni potrivite în încăperea în care urmează să fie aşezată şi folosită;
· instrumentele de scris pe tabla magnetică. Se vor folosi markerele special concepute pentru tabla magnetică;
· materialele din care este confecţionată tabla magnetică. Se pune accent pe materiale de calitate, tablele ceramice fiind foarte costisitoare, dar şi foarte bune pe o perioadă îndelungată de timp;
· suportul şi sistemul de prindere al tablei magnetice. Aceste dispozitive pot fi aşezate pe un suport sau pot fi agăţate sub formă de tablou.
Cum se întreţine o tablă magnetică?
Din punct de vedere al întreţinerii, tabla magnetică este foarte uşor de întreţinut. Este foarte important ca acest dispozitiv să fie întreţinut în mod corespunzător pentru a nu se deteriora rapid şi pentru a fi funcţională cât mai mult timp. De aceea este important ca oamenii să ţină cont de instrucţiunile de folosire, de instrumentele recomandate şi să menţină tabla cât mai ferită de lovituri şi incidente neplăcute, de zgârieturi şi de folosirea markerelor permanente.