Designul biofilic, influențele retro, maximalismul și durabilitatea – trendurile lui 2023 în design de interior

de Casa&Gradina

Te-ai decis ce plan de amenajări ai pentru 2023?

Indiferent dacă plănuiești mici ajustări sau amenajări magistrale, ți-am pregătit câteva idei și trenduri din care să te inspiri. Pentru 2023, designerii recomandă să menținem în trend articolele prietenoase cu mediul, formele neobișnuite, culorile naturale, caracterul practic, funcționalitatea și atenția la detalii. Libertatea și individualizarea în designul de interior sunt pe primul loc. Asta înseamnă că poți realiza designul în funcție de dorințele, nevoile și preferințele personale. 

Conexiunea cu natura și designul biofil

Designerii și pasionații de bricolaj vor recăpăta conexiunea cu natura prin utilizarea designului biofil. Ideea că oamenii au o afinitate înnăscută pentru natură datează din anii 1980, dar proiectarea spațiilor în conformitate cu principiile naturii atinge un vârf acum. Recent, o revoluție liniștită de design interior a început să schimbe modul în care ne raportăm la spațiile locuite, atât acasă, cât și la locul de muncă. Aceasta se concentrează pe ideea că interiorul ar trebui să imite valențele naturii pentru a îmbunătăți viața – o perspectivă care este susținută și de cercetări  și studii. Aceasta include „un accent pe crearea de medii cu iluminare și ventilație naturală, încorporarea plantelor și crearea unei conexiuni vizuale cu natură”. În 2023 vom vedea copaci sau arbuști în sufragerie și bucătării sau jardiniere  supradimensionate în culori naturale, realizate din materiale naturale precum iută, ceramică și chiar beton. 

Influențele retro ale anilor ’70 

În anii ’70 când cultură Hippie s-a extins cu repeziciune, iar ceea ce reprezenta până atunci un protest împotriva societății de consum, se transformă într-o mișcare de masă. Motivele florale, cele din folclor și modelele psihedelice se impun în stilul vestimentar. Influențele ating și sfera amenajărilor interioare conferind tapetelor, materialelor, lămpilor și mobilierului inconfundabilul „Hippie Look”. În acea perioada se improviza mult și majoritatea elementelor decorative erau prelucrate manual. Acest trend s-a extins până în zilele noastre iar stilul retro este din ce în ce mai apreciat mai ales în rândul tinerilor.

Specifice sunt canapelele înflorate, iar draperiile colorate ne duc cu gândul la cele care în anii ’70 reprezentau decoratiunea de baza a geamurilor din microbuze. Așternuturile și paturile cu motive Paisley reprezintă de asemenea un “must”. Și în camera de zi începe să se impună stilul “anilor de aur”. Astfel amenajarea strictă, cu forme clare, modernă este combinată foarte frumos cu stilul vioi, foarte colorat și cu multe elemente decorative din plastic. Scaunele, veselă și tacâmurile din porțelan sunt înlocuite cu cele din plastic, iar aparatură electronică impresionează printr-un design și prin forme futuriste.

Mobilier variat, tendința maximalistă

Designul maximalist în amenajări interioare înseamnă mai mult decât umplerea unei încăperi cu o mulțime de lucruri. Este caracterizat prin camere care se joacă cu mai multe modele în același spațiu, toate unite printr-o culoare sau paleta de culori comună. De asemenea, prin forme arhitecturale unice, mai ales când vine vorba de piese de mobilier (taburete, canapele, oglinzi etc.). 

Un surplus de accesorii și accente de design, toate gândite, bine amenajate și stimulatoare vizual, care adaugă interes unei scheme de design – nu doar creează „zgomot”. Desigur, și o mulțime de straturi care ajută la unirea diferitelor scheme de culori și modele aflate în joc; culori îndrăznețe, săturate, care atrag privirea și energizează un spațiu; momente de „impact mare”, cum ar fi un mural, culori neon sau un corp de iluminat supradimensionat.

Durabilitatea că stil de viață

Sustenabilitatea nu este în niciun caz o tendință, este o necesitate, dar acum, mai mult decât oricând, oamenii se concentrează, din fericire, pe încorporarea acesteia în casele lor. Există o mulțime de modalități de a face acest lucru fie că este vorba de reutilizare, upcycling sau pe reutilizarea mobilierului și a materialelor care susțin mediul înconjurător și promovează reciclarea. 

Articole asemanatoare